Cel mai trist om din lume e clovnul, se stie. si cand clovnul se apuca sa rada de el insusi si de viata lui cea trista, lumea din jur e nelamurita: ar trebui sa rada impreuna cu el? Sa ceara banii inapoi pe bilet? Sa-l huiduie gros? Cu Dovala Gi, comediantul care face stand-up in romanul lui David Grossman, nu rade mai nimeni - povestile lui, amintiri inspaimantate ale celei mai lungi calatorii pe care a facut-o copilul care a fost, ingheata zambetul pe buze si tintuiesc spectatorul pe scaunul incomod al barului unde a venit ca fraierul, asteptandu-se la niste bancuri. Dovala se face bucati la microfon, in fata stimatului spectator: mitraliaza bancuri, mai bune ori mai proaste, rade de el insusi, se injura, isi cara pumni, se umple de sange. Stimatul spectator hohoteste cat hohoteste, pana nu mai intelege nimic din ametitorul rasu'-plansu' de sub reflectoare. Dar Dovala continua: poate doar asa, razand cu lacrimi, ajunge si el sa priceapa ce a trait.